Descoperirea macabră care a cutremurat Italia! Un român a fost găsit mumificat în sistemul de aerisire al unui spital
Descoperirea macabră care a cutremurat Italia! Trupul neînsufleţit al unui român a fost găsit aproape mumificat în sistemul de aerisire al unui spital. Bărbatul a fost dat dispărut în urmă cu şase luni, după ce se prezentase în aceeaşi unitatea medicală pentru a se trata.
Descoperirea şocantă a avut loc la Roma. Cadavrul aproape mumificat a fost găsit într-un compartiment de conectare pentru conductele de ventilație. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că bărbatul este un român un vârstă de 45 de ani. Acesta fusese internat în spital în luna august, cu diagnostic ciroză.
Potrivit Il Messaggero, victima este un bărbat care nu avea adăpost. Acesta a fost văzut ultima oară pe data de pe 13 august 2019, în spitalul în care a fost găsit după şase luni, fără viaţă.
Descoperirea macabră care a cutremurat Italia! Bărbatul le-a cerut medicilor după doar trei zile de internare să îi oprească tratamentul, acceptând aparent să rămână sub supraveghere. Lucurile s-au schimbat pe parcurs, deoarece românul a dispărut din secţie în jurul orei 2 noaptea.
Din noaptea dispariţiei bărbatul nu a mai fost căutat de nimeni din personalul spitalului. De aceea, anchetatorii urmează să stabilească acum dacă există vreo responsabilitate a acestora pentru moartea bărbatului de 45 de ani.
„Personalul medical a încercat să-l urmărească, scormonind scările, camerele, coridoarele și, de asemenea, alertând serviciul de securitate. Nefiind găsit, medicii au închis spitalizarea românului pentru „externarea voluntară”. Urmărirea lui a fost aproape imposibilă: românul nu avea rude în Italia și nimeni, cu excepția voluntarilor Caritas, nu l-au însoțit vreodată la spital. Totodată, nimeni, după dispariția sa, nu a întrebat de el la spital”, a declarat conducerea spitalului Gemelli, potrivit stiridiaspora.ro.